Adrian Dinu RACHIERU – Ion Creangă. Spectacolul disimulării Vol. XXVIII

Format A5, 158 pagini

Adrian Dinu Rachieru sintetizează impecabil estetica receptării pe care o are la dispoziţie, cartea de acum fiind, din acest punct de vedere, o mostră de profesionalism echilibrat şi avizat, apropiat de exemplaritate.

Revenind la Creangă prin intermediul unei critici esteto-centrice, favorizate de către majoritatea exegeţilor, Adrian Dinu Rachieru îşi transformă volumul, în sens nietzschean, într-o tentativă de estetizare de sine, cu cel puţin două deschideri. Adrian Dinu Rachieru gândeşte în rame interpretative foarte subtile, dar nu face caz de ele, relectura lui Creangă şi a exegezei dedicate operei prilejuindu-i şansa unor ipostazieri metodologice nuanţat elaborate.

Citind Amintirile…, se vorbeşte, îndeobşte, de „proustianizare” (Marin Mincu) sau de „regăsirea paradisului pierdut” prin imersiunea în universul ingenuu al copilăriei şi al Humuleştiului. Este oare aşa? – se întreabă autorul. Sensul principal al cărţii nu este acela al regresiei fericite, ci al „căderii” din paradis, prin intermediul vieţii care te desparte de el. Creangă a trăit tot timpul un asemenea complex al separării de origini, al rătăcirii. Niciodată, în clipele de restrişte ale vieţii sale, el nu s-a gândit să revină la Humuleşti, pentru a căuta o alinare. Dimpotrivă, a cumpărat bojdeuca: dar a cumpărat-o ca pe un exil, nu ca pe o regăsire…