Eugen SIMION – Ion Creangă. Cruzimile unui moralist jovial

Format A5, 492 pagini

Cum mai poate fi citit Ion Creangă în noua fază a postmodernităţii în care ne găsim, în era „ecranului global”, a post‑umanismului şi a post‑teoriei? Ce le‑ar mai putea spune astăzi bătrânul prozator cititorilor deprinşi, din copilărie, să navigheze pe Internet şi, la un alt nivel, criticilor literari ai momentului?

Apariţia cărţii lui Eugen Simion – cea mai importantă (re)interpretare postcălinesciană a lui Creangă – îi va crea dificultăţi suplimentare aceluia care s-ar mai aventura, într-un viitor apropiat, să caute un chip „nou” al acestui autor clasic. Prin cel puţin două elemente surclasează Cruzimile unui moralist jovial volumele de referinţă pentru exegeza lui Creangă publicate în ultimele decenii. În primul rând, prin anvergura demersului interpretativ totalizant (nu întâmplător criticul a scris, pentru această a doua ediţie, opt capitole noi, care nu doar că se adaugă eseului din 2011, ci îl redimenionează); apoi, prin faptul că, în cazul lui Eugen Simion, subtilitatea speculativă şi ingeniozitatea interpretativă se aliază cu o foarte puternică voinţă de adecvare la „adevărul operei”.

            Ion Creangă. Cruzimile unui moralist jovial este o carte-refugiu, ivită dintr-un imperativ evazionist, ca şi Dimineaţa poeţilor, din dorinţa de a recupera un timp inaugural al literaturii române, de a regăsi raţiunile întemeietoare ale acesteia. Interesul exegetului pentru Creangă sau pentru poeţii (pre)paşoptişti trădează, de fapt, o preocupare pentru „copilăria” literaturii române, pentru miturile ei fondatoare, reafirmând ataşamentul criticului faţă de o tradiţie literară, credinţa sa în existenţa unui sens al continuităţii. Pentru opera critică a lui Eugen Simion – cea mai impunătoare operă a unui critic român postbelic –, auroralul este o metaforă definitorie.