Mihai CIMPOI – Lucian Blaga. Paradisiacul. Lucifericul. Mioriticul – Vol. III

Format A5, 190 pagini

Autorul prezentului studiu porneşte de la ideea că Lucian Blaga prezintă, în contextul liricii universale, feno­menul unic al „inconştienţei” conştiinţei de sine şi de lume.

Dincolo de teatralitatea expresionistă, pe care o acceptă, la începuturi ca strategie poietică, se impune constant nota de firesc (ca în cazul similar al lui Bacovia şi spre deosebire de caracterul „conştient” al mijloacelor lui Barbu şi Arghezi): ai mereu senzaţia că nu poetul rosteşte fiinţa, ci fiinţa îl rosteşte pe poet. Mioriticul îi asigură această dezinteresare organică de ceea ce este în univers, căci este suficientă conştiinţa — nativă şi naivă (în sens schillerian) — că este în el.

Opunându-se fi­losofilor care au voit cu tot dinadinsul să pătrundă secretele lumii, Blaga îşi exprimă bucuria că nu ştie ce sunt lucrurile din jurul lui şi ce este el ca eu cunoscător, căci numai în fe­lul acesta poate proiecta în misterul lumii un înţeles, un rost şi valori care izvorăsc, precizează poetul, din cele mai intime necesităţi ale vieţii şi ale duhului lui.