Daniel CORBU – Escale în Panteon (portrete literare)

35,00 lei

Format A5, 306 pagini

Escale în Panteon cuprinde portrete literare scrise de Daniel Corbu în intervalul a două decenii, unele publicate în presa literară, unele ca prefeţe la ediţii ale cărţilor, altele inedite. Scrie autorul într-o scurtă prefaţă: „Trebuie să avertizăm de la început cititorul că aceste portrete nu s-au născut din dorinţa de a ne pune la încercare, în mod spectaculos şi ostentativ, spiritul critic, ci pentru că am simţit nevoia de a distinge din cei poate peste două sute de mii de autori români de azi, într-o perioadă maculaturoasă a confuziei valorilor, a denigrării unor valori fixe care ne reprezintă spiritul (a se vedea şi cazul Eminescu din anii 2000-2008!), personalităţile originale ale literaturii noastre. Şi, desigur, pentru a le aduna în ceea ce noi numim Panteonul literar românesc.

Multe dintre aceste portrete au atingeri biografice, beneficiază de plasări în timp, în curente sau grupări literare, pe care autorul le-a găsit absolut necesare ca argumente personalizatoare.

Pentru că nu ne şi-a propus nici pe departe o istorie a literaturii de la Dosoftei până azi, ne spunem că scriitorii portretizaţi sunt afinităţile elective şi selective ale autorului şi mai ales că nu e vorba de judecăţi critice infailibile, ci de critică impresionistă a unui poet aplicată unui scriitor care prin forţa scrisului, prin originalitate a marcat peisajul literar românesc. De aceea, departe de noi zisa criticilor ghilotinarzi (mulţi dintre ei autori de istorii literare canonice sau necanonice), conform căreia cine nu se află în această carte nu există!

Prezenta carte de portrete literare, numită, iisusiac, Escale în Panteon oferă o lectură utilă şi un tablou complet al tendinţelor, curentelor şi experimentelor literare notabile ale literaturii române, aflată în perfectă sincronie cu marile literaturi ale lumii.”

Categorie: