Bianca BRATU – Învăţătorul Ion Creangă vol. XII

Format A5, 268 pagini

Studiul postbelic al Biancăi Bratu, Învăţătorul Ion Creangă (Editura de Stat Didactică şi Pedagogică, 1958), deşi poartă pecetea ideologiei timpului în care a fost scris, este meritoriu printr-o solidă documentare asupra atmosferei şcolii din Humuleşti, obligată să promoveze sistemul lancasterian, aplicarea căreia era prevăzut de Regulamentul organic, apoi asupra şcolii din Broşteni, unde nu era vorba de o şcolarizare normală, asupra şcolii Domneşti de la Târgu-Neamţ, unde viitorul scriitor şi pedagog se întâlneşte cu Isaia Teodorescu, renumitul „Popa Duhu”, figură luministă, sfidătoare de dogme şi tipicuri, asupra „fabricii de popi din Fălticeni” (şcoala catihetică din Fălticeni), unde Creangă o ducea mai mult „într-o petrecere”, insensibil la viaţa preoţească, şi asupra Seminăriei centrale de la Socola, care-i eliberează atestatul în vederea hirotonisirii.

Cercetătoarea urmăreşte scrupulos, pe bază de documente, activitatea didactică a lui Creangă, an cu an, demonstrându-ne o consacrare exemplară sub aspect deontologic-statutar pedagogiei în ciuda destituirii, polemicilor şi sănătăţii din ce în ce mai şubrede. Creangă este, fără exagerări, învăţătorul cu majusculă, este model profesional, impunând o imagine paternală a Pedagogului şi Pedagogiei.