George STANCA – Cu tandreţe maximă
60,00 lei
Format B5, 820 pagini
Ediţia critică de faţă adună toată opera lirică a poetului George Stanca, un itinerar biografic extins, un număr impresionant de referinţe critice, cuprinzând nume de rezonanţă ale criticii româneşti din ultimii cincizeci de ani, precum şi o spectaculoasă iconografie. Acestea dau seamă despre unul dintre cei mai originali poeţi români.
Pe lângă poemele scrise de George Stanca, mai cuprinde cronici, articole din ziare, fragmente din scrisori de la prieteni, sau de la cititori/admiratori/oare, felicitări, portrete şi, nu în ultimul rând, răspunsuri la scrisorile lui „Gigi” Stanca, la 10 ani, adresate revistelor „Luminiţa”, „Cravata Roşie” precum şi scrisori expediate unor redactori şefi sau oameni-cheie de la importante reviste de cultură din ţară, unde încerca să debuteze în poezie, căci debutul publicistic s-a „comis” mult mai devreme, prin 1971, la „Săptămâna” lui Eugen Barbu, cu articole despre muzica pop.
Ludic şi frenetic, adesea declamatoriu şi aforistic, cu o ştiinţă a poemei imnice, George Stanca proslăveşte iubirea într-un stil original, ardent, cu o exemplară consecvenţă, fiind receptat ca unul dintre marii poeţi ai iubirii.