Ioan HOLBAN – Ion Creangă. Spaţiul memoriei Vol. XIX
24,00 lei
Format A5, 162 pagini
Din perspectiva evoluţiei prozei româneşti, Amintiri din copilărie reprezintă un moment de referinţă prin inovaţiile aduse în tehnica şi viziunea narativă.
Din punctul de vedere al autorului prezentului studiu, textul Amintirilor constituie punctul de întâlnire şi fuziune a celor două componente esenţiale ale personalităţii complexe care a fost Ion Creangă: Povestitorul şi Învăţătorul.
Şi aceasta, pentru că autorul Amintirilor întreţine un dublu raport cu trecutul: pe de o parte, el povesteşte evenimentele întâmplate, iar pe de altă parte, el înţelege, interpretează, comentează aceste evenimente. Codul cultural, denumire împrumutată din terminologia lui Roland Barthes, reprezintă un fragment din ceea ce unii cercetători ai textului narativ numesc ideologie, adică un corpus de proverbe, maxime şi zicători populare care conturează o viziune asupra lumii şi, în acelaşi timp, un sistem axiologic. Sursa acestui cod cultural, inserat în textul Amintirilor, este cultura populară înscrisă în ceea ce Eminescu numea „cartea naturei”.