Valeriu CRISTEA – Despre Creangă Vol. XVII

Format A5, 150 pagini

Valeriu Cristea spune: „Odată şi odată trebuia să scriu, mai pe larg, despre Creangă. Pentru că despre Creangă — de la această convingere am pornit — se mai poate scrie. Ceva, cât de cât. Un mare scriitor nu poate fi ,,epuizat” într-o sută de ani (interval insuficient chiar pentru cea mai strălucită critică). Centenarul morţii povestitorului moldovean a constituit prilejul traducerii intenţiei în faptă.

Trebuia să scriu despre Creangă pentru că, începând din anii copilăriei, când destinul m-a pus faţă în faţă cu Soacra cu trei nurori, citită şi răscitită, până la scoaterea din uz a exemplarului (maltratat din dragoste nu mai puţin decât e maltratată baba din poveste din ură), pro­zatorul moldovean a revenit, periodic, în viaţa mea, de om şi de critic. Consider că am debutat cu adevărat în presa literară odată cu publicarea articolului ,,Timpul la Creangă”, în 1965.

Peste patru ani, aceeaşi Soacră…, privită dintr-un alt unghi, mai puţin vesel, mi-a sugerat câteva pagini ce n-au rămas fără ecou în momentul apariţiei lor. În volumul Spaţiul în literatură (1979) exemplele din opera lui Creangă abundă. Ce imagine a scriitorului speră să ofere această modestă (şi ca număr de pagini) carte? Ce fel de Creangă propun? Un Creangă nu mai puţin încântător, robust şi suculent decât acela pe care îl ştim şi îl iubim cu toţii, dar mai profund şi mai complex, scos din tiparul unei jovialităţi de nimic umbrite, un Creangă aflat, poate, mai aproape de propria lui operă decât s-a crezut.”