I.D. MARIN – Pedagogia lui Creangă vol. XIII

Format A5, 200 pagini

I. D. Marin ne avertizează, în Prefaţă, că mărturiile contemporanilor, inclusiv acelea ale foştilor săi elevi, „ni-l prezintă pe Creangă nu numai ca pe un învăţător de frunte, dar, din amintirile tuturor sclipesc pentru Creangă, înnăscute calităţi de pedagog ales”.

I. D. Marin este preocupat, apoi, de felul în care gândea Creangă cele patru mari probleme ale pedagogiei: „Posibilitatea educaţiei” (marcată de mentalitatea poporului român care crede în destin şi fatalitate); „Idealul pedagogic” („sufletul ales, sufletul cultivat”), „Mijloacele educative” (înţelegerea rolului copilăriei, familiarizarea copilului cu şcoala, predarea într-o limbă românească uşoară de înţeles, cetitul rar şi tare, mersul lecţiei, metodic şi intuitiv, mijloace de recreare: gimnastica, poveşti, excursii, educarea sentimentelor şi voinţei), „Comunitatea pedagogică” (dragostea faţă de profesie, apropierea sufletească de copii, într-o atmosferă de iubire şi de frăţietate sub semnul voinţei de desăvârşire atât din partea educatului. cât şi a educatorului, raportul armonios familie-biserică-şcoală).

Creangă era, astfel, adeptul învăţământului plăcut, intuitiv şi activ, şcoala lui fiind premergătoare şcolii active româneşti. Metoda scriptolegă este practicabilă şi azi, conchide cercetătorul.